„Istoria credintelor si ideilor religioase”, Editura Stiintifica, 3 volume, Mircea Eliade, anul 1987. Le vad parca si acum, mari, groase, intimidante, intr-o biblioteca comunista care umplea aproape jumatate din sufrageria de 15 metri patrati; stateau disproportionate printre celelalte carti, acoperite de o pelicula subtire de praf, in asteptarea varstei la care puteam sa pricep ceva din ele...

A fost primul meu contact cu ideea ca biserica pe care o vedeam din balcon, crucea la care ma punea bunica sa ma inchin la slujba, icoanele, negrul sutanelor si clopotele care rasunau duminica, nu sunt totul. Erau parte a universului meu, da, dar cu siguranta mai trebuiau sa fie si altele.

Odata ajuns in Cambodgia, ani mai tarziu, paginile cartii mi se redeschideau in fata, in timp ce portocaliul patruns de lumina soarelui asiatic ne invada simturile.

Este momentul culminant al reportajului nostru, motivul central pentru care veniseram aici cu 4 aparate, 6 lentile, trepiede, 2 avioane, zile neplatite la serviciu, entuziasm si un imens chef de a „Vedea”.

Buddhismul!  In sfarsit fata in fata, o mare imensa de portocaliu si rosu inchis, chipuri copilaresti, inocente, cu privirile lasate in jos si miscari suave, neindraznind parca a-ti taia calea.... 

Ii vezi peste tot, de obicei pe la marginea drumurilor, mai usori ca aerul, pierduti printr-o multime pe al carei tumult nu vor parca sa il deranjeze. 

Ca de fiecare data, inaintea unei astfel de excursii, nivelul nostru de documentare asupra Buddhismului, obiceiurilor si comportamentului lor, a fost unul in mod intentionat minim. Cam ca si atunci cand inviti o fata in oras, parca nu vrei sa-i vezi cv-ul inainte...:) Intentionam sa ne lasam purtati de simturi, de ei si mai ales de admiratia pe care o simteam fata de ceva atat de frumos!

Ca atare, in primele zile am fost intr-un blocaj maxim! Fata in fata cu ei, singurul lucru pe care il simteam era o smerenie totala, iar tacerea, privirile blande si miscarile agale ne blocasera parca aparatele la gat. Si chiar mai mult de atat, atitudinea lor se oglindea in noi, realizaseram ca le imitam mersul, gesturile si chiar felul de a privi atunci cand ne gaseam in preajma lor. Era singurul mod in care stiam a raspunde acelei perfectiuni a bunului simt.

Aparut in nordul Indiei acum cateva mii de ani, Buddhismul s-a raspandit in majoritatea tarilor asiatice in principal ca o religie dar si ca o filozofie de a trai. Nu este nevoie sa fii vreun fin psiholog ca sa observi ca viata lor se desfasoara mai mult in interiorul mintii si al sufletului, singurele elemente exterioare vizibile noua fiind mancatul, studiul, perindarile si rugaciunea.

Calugarilor le este interzis prin povetele buddhiste sa manance dupa ora amiezii! Ca atare diminetile sunt pline de sutanele portocalii in cautarea pomenilor oferite de localnici. Dupa cateva saptamani in care am asistat acestui spectacol, ne-am avantat si noi in a dona cateva pungi cu orez si sticle de ulei unei manastiri, crezand ca o sa scapam cu cele cateva multumiri pe care le vedeam adresate si localnicilor. In schimb, dat fiind probabil ca eram de pe alte meleaguri, multumirea lor a luat o forma putin mai speciala: pusi in genunchi si stropiti cu apa mai bine de jumatate de ora. Iar in timp ce ascultam rugaciunea intr-o limba pe care nu o intelegeam, singurul lucru ce mi-a venit la indemna a face a fost sa zic si eu un Tatal Nostru in gand, nestiind cum altcumva sa raspund unui moment de o asemenea smerenie :) ma gandesc ca acolo undeva, cele doua religii "a mea" si "a lui" si-or fi dat mana intr-un fel stiut doar de ele...

 
In toate manastirile in care am intrat, poarta fiindu-ne larg deschisa oriunde ne puteau patrunde si privirile, am gasit o sete enorma de a invata, de a afla, de a cunoaste noul. Cei mai tineri, timizi din fire si extrem de sfiosi in a ne deranja, chiar si in momentele in care noi eram cei care le invadam initimitate, ne dadeau de inteles ca ar dori sa schimbe cateva vorbe cu noi; insa putinul de engleza pe care-l stiau, le oprea gandurile in spatele zambetului...

Mi-aduc aminte cum intr-una din manastiri, intr-o dimineata ploioasa, un calugar tanar a venit intins inspre mine, cu o foaie in mana; urma ora de englez si profesorul sau ii daduse sarcina de a-i invata pe ceilalti pronuntarea corecta a bolilor in limba engleza. Nici ploaia care uda hartia, nici ora mesei, nimic nu l-a clintit de langa mine, pana nu am terminat de rotunjit in sunete pana la utimul cuvintel de pe lista.

Atentia si dedicarea cu care ma ascultase nu erau legate doar de acest moment, erau comune tuturor si isi aveau sursa in imensa curiozitate fata de orice era nou, orice puteau invata in plus. Iar aceasta curiozitate a lor, nu venea dintr-o dorinta de avant spre bunastare, de urcare pe scara sociala sau de avantaj in fata competitiei..., nu! Asa cum am vazut-o si simtit-o eu, era drumul lor in aceasta viata, ceea ce aveau de invatat probabil, in calea spre o incarnarea viitoare.

Ceea ce ma face sa cred ca poate si noi avem o mica curiozitate, o mica datorie de a prelua, macar ce credem fiecare de cuviinta, de la ei...

Cateva din preceptele si indrumarile lui Buddha spun ca pentru a reusi in drumul lor catre iluminarea cautata, un calugar Buddhist nu are voie:

- sa intre in posesia a ceva ce nu-i apartine si nu-i este daruit lui, referindu-se la mult mai mult decat un simplu furt; ganditi-va doar la ce influenta are aceasta afirmatie asupra sentimetului proprietatii si tuturor efectelor acestuia in viata de zi cu zi,
- sa manance dupa jumatatea zilei (ora 12), doar dimineata fiind atribuita necesitatilor biologice, iar restul zilei pentru implinirea vietii spirituale,
- sa foloseasca podoabe si parfumuri, bijuterii sau haine, orice ar putea sa impodobeasca omul spre un fals sentiment de frumusete sau de implinire exterioara.

Sunt doar cateva din mai multele reguli buddhiste; la prima citire, par niste povete lipsite de sens si total inofensive (exceptie cea in care le este interzisa activitatea sexuala), dar la o privire mai atenta, acestea le ghideaza viata spre niste directii total nepecuniare, detasate de orice intentie de posesiune, lupta pentru cresterea acesteia sau chiar frica pierderii ei!

Buddha le spunea urmasilor sai sa isi traiasca viata "ca o insula in interiorul lor". Nu cred ca as putea vreodata sa renunt la multe din obiceiurile vietii de european, dar macar acum, dupa ce I-am "vazut", stiu ca acolo undeva, mai exista un Ceva total diferit, cu alte scopuri, crezuri si feluri de a trai...

Suntem departe de a crede ca prin acest episod am reusit sa acoperim ceva din infinitul portocaliu asiatic; am deschis in schimb o tema pe care vom urmari sa o completam cu ceea ce ne vor aduce in fata drumurile si destinatiile viitoare prin acea parte a lumii.

Multumim pentru vizionare si
Sua sdei!

Iar daca nu v-ati inscris la notificarile automate ale site-ului, nu uitati sa va "aruncati" adresa de email in casuta din stanga pentru urmatorul episod :) !